Încep să scriu pe acest blog într-o zi de iarnă, și cumva  mi-l imaginez ca pe un refugiu, undeva unde te întorci pentru o cană caldă de ceai și un răgaz, undeva unde mă-ntorc pentru un moment de liniște sau pentru o conversație plăcută.

Locul unde m-aș întoarce mereu  e o imagine care mi-a rămas întipărită în minte de pe vremea copilăriei: tors de pisică, ceai cald, senzație de somnolență, troznit de lemne în sobă, șosete groase, o bunică care tricotează, multă zăpadă proaspătă afară plus nostalgia accea cu care aștepți Craciunul.

…când realitatea cotidiană e prea rapidă, poate zgomotoasă, uneori monotonă… vă invit la o petrecere (virtuală) cu ceai. Am pus lemne uscate pe foc, pisica mea doarme, iar eu încep să pregătesc ceaiul…Să călătorim cu nostalgie în trecut, cu iluzie în viitor, sau pur și simplu să ieșim din timp și să luăm o pauză!

Acest blog e parte din refugiul meu leneș de iarnă; O să încerc să-l fac călduros și primitor pentru oaspeți, iar când o să vină vara… o să adăugăm gheață.