Basmele nu sunt doar pentru copii, iar noi adulții nu trebuie să încetăm vreodată să le citim, nu numai de dragul lecturii, dar și în speranța de a readuce la viață lucruri în care credeam atunci când eram copii. Adulții își pierd deseori puterea de a imagina alte legi decât cele de zi cu zi, devin plictisitori și ursuzi.
Citind la vârsta adultă basme, constați că ai devenit personajul negativ din ele, omul mare, care nu mai crede în magie, care nu mai ascultă altă voce decât pe cea a rațiunii.
Citind basme constați că ai nevoie de un pic de magie…

Am recitit, la îndemnul unei colege, Crăiasa Zăpezii de Hans Christian Andersen. Tot ce îmi aminteam din acest basm pe care nu-l citisem vreodată în întregime era un scurt fragment dintr-un manual, fragment pe care de fapt nu mi-l mai aminteam, păstram doar o impresie vagă despre frumusețea extraordinară pe care trebuie să o fi avut crăiasa, și știam că e vorba despre un copil care stă la fereastră și privește iarna.

Pentru a vă stârni curiozitatea, vă spun doar că povestea începe cu un un vrăjitor răutăcios care a creat o oglindă în care se oglindea doar răul, și care transforma reflexia binelui în imaginea răului. Încercând să ducă oglinda în cer, vrăjitorul a scăpat-o, iar aceasta a căzut pe Pământ în milioane de bucăți, unele fiind chiar ca firul de nisip de mici, au intrat în ochii unora dintre oameni, altele, au intrat în inima oamenilor, din altele care erau mai mari  s-au făcut ochelari, iar din altele și mai mari, chiar geamuri.

Ce am învățat din Crăiasa Zăpezii?
Am învățat că de multe ori trăim cu praf în ochi, cu un ciob în inimă, purtăm ochelari prin care vedem strâmb, sau judecăm dindărătul unui geam prin care nu se vede bine, și pur și simplu nu ne putem da seama…