Uuuuuuf de când n-am mai scris. Am motive întemeiate, vă asigur.

În pauza asta mi s-a făcut dor de spiritul acela românesc de demult, de viața de la sat şi lucrurile simple, şi cum aşa ceva nu mai există, de altfel sunt şi eu prea tânără să fi cunoscut la prima mână lumea satului despre care vă vorbesc, am apelat la povestitorul perfect care îmi poate satisface şi alimenta nevoia de nostalgie: Slavici. Pe care tindem să-l subestimăm atunci când ne este băgat pe gât în timpul liceului, şi implicit să-l detestăm, dar mai ales să nu intrăm în atmosfera pe care ne-o descrie, pentru că nu prea ştim.

Slavici este unul din povestitorii satului românesc la care mă întorc mereu. Îl citesc cu plăcere abia când nu mi-l mai serveşte nimeni, şi ce-mi place poate cel mai mult la el e acea limbă română curată, cu o topică deosebită mascată de o aparentă simplitate a discursului țăranului român. Dar nuuu…. lucrurile sunt mai frumoase şi mai puțin simple decât par.

Ce s-o mai lungim, am citit Pădureanca, şi cum oare să vă spun să nu sune atât de rău că de fapt am citit-o pentru prima dată?! (Deşi intuiam subiectul şi mai ales că e ceva tulburător despre cartea asta, căutam momentul potrivit)

Pădureanca e despre o fată frumoasă,pentru că, nu-i aşa, fetelor mediocre încă nu li se întâmpla nimic interesant în literatura română; despre o poveste de dragoste pe vremea secerişului şi a holerei, poveste de dragoste cu nişte subtilități ori pudibonderii care astăzi nu mai au sens, şi pe care, mărturisesc, abia le-am dezlegat. Înțeleg de ce adolescenții nu sunt fani ai lui Slavici şi înțeleg că un tânăr adult e mai aşezat (şi mai plicticos) decât un licean zăbzăuc şi are vreme de dezlegat mistere.

Personajul feminin este Simina, un personaj bine individualizat, ca toate celelate de altfel, construită după formula „săracă dar frumoasă”, atât de populară în imaginarul popular autohton. Simina cea frumoasă are de ales între doi bărbați, pentru că, în perioada aceea încă nu apăruse moda femeii celibatare care e mândra de asta şi care nu e constrânsă de autor şi implicit de cititor să aleagă deci… care va fi alegerea?

Ha. Ha. Ha. Ce încerc eu să fac aici? Reclama la pădureanca lui Slavici, adică vezi-Doamne nu dau „spoilere” la o carte pe care cred că numai eu n-am citit-o până acum. Ruşine să imi fie. Dar nu-mi e. Sunt convinsă că am citit cartea asta la momentul potrivit, mai bine acum decât niciodată. Şi mă bucur că n-am văzut nici filmul.

Ce mi-a plăcut? Subtilitatea aceea psihologică cu care Slavici îşi construieşte personajele, atmosfera de aşteptare, imaginile puternice pe care le-a creat autorul, şi câteva învățături din care o să citez şi aici:

„Nopțile de vară sunt scurte, dar ele despart zilele lungi una de alta, căci multor bucurii, multor dureri şi necazuri, multor gânduri, şi bune, şi rele, li se pierde firul prin vis, şi dacă ți se întunecă gândul, culcă-te şi dormi, că ori te vei deştepta înveselit, ori firea-ți este posomorâtă şi întristarea îți prieşte”

„… dar bagă de seamă să nu te fure somnul, Şofroane, că e ziuă, Şofroane, şi ai treabă, Şofroane!”

…care se pare că mi se potrivesc ca o mănuşă la ora asta. Noapte bună!