Mad Men e un serial american din 2007 care reflectă perioada anilor ’60- ’70 şi e centrat pe o activitatea unei agenții publicitare de top din New York, legăturile şi viețile private ale celor care lucrează acolo.

Am descoperit serialul întâmplător, eram la un bar studențesc cu o grămadă mare de prieteni iar la televizor rulau imagini din serial. Evident era gălăgie şi am reuşit doar să țin minte canalul pe care era şi am căutat apoi programul din ziua respectivă. M-a cucerit, sincer, vestimentația actorilor, mă gândeam eu că de bună seamă trebuie să fie interesant. Şi a fost. Cam de cinci globuri de aur, aşa…

Personajul central este Donald Draper, un bărbat… complex, la fel de central şi în conducerea agenției. Poate cel mai bun cuvânt pentru a-l descrie e misterios. A reuşit să mă țină interesată până în ultimul episod al serialului şi n-am putut să-i anticipez de prea multe ori reacțiile. Elegant, tăcut, autoritar, misogin, se joacă cu mintea ta şi-l justifici, şi cauți să-l cunoşti. Tipul ăsta m-a prins într-un sindrom Stockholm.

Un iubitor de publicitate găseşte în serial perioada ei de glorie, campanii notabile şi povestea lor dar şi evenimente istorice importante precum asasinarea lui Kennedy, ori pur şi simplu stilul de viață american din perioada aceea reflectat autentic de la vestimentație până la alimentele pe care le foloseau actorii la filmari,la cele mai mici detalii, totul cu izul vremii.

Feminismul are un loc aparte în serial, şi sunt prezentate câteva figuri feminine dintre care cele mai importante tipologizate, fiecare cu ideile şi lupta ei, reflectând felul în care femeia îşi face (sau nu) loc în lumea, de atunci, a bărbaților. Inceputul sfârşitului discriminării persoanelor de culoare, mişcarea hippy, războiul, etc. sunt toate teme de interes care sunt prezente în serial.

Mad Men are de toate: afaceri, stil de viață, modă, umor, dramă, infidelitate, intrigi, conflicte, şi te face cumva să simți că, după o zi lungă, Don Draper ori Peggy Olsen te aşteaptă acasă, îți toarnă un pahar de whisky şi te servesc cu o țigară.

Poate asta e singurul lucru care ar trebui să te împiedice să începi serialul: nu o face dacă vrei să te laşi de fumat! Se fumează mereu, peste tot şi oricând. Într-o seară mă uitam la un episod din serial cu o mică strângere de inimă şi nu ştiam de ce mă simt aşa anxioasă. Donald Draper şi soția lui fumau în dormitor, şi cumva, aveam impresia că fumează în dormitor la mine, cam aşa de apropiată mă simțeam eu de personaje :))

Lăsând gluma la o parte, serialul e bun pentru cultura generală, pentru a te destinde şi pentru a te întoarce în trecut. Până la urmă Mad Man reuşeşte ceea ce publicitatea îşi propune în general: să stârnească nostalgie.