La plaça del Diamant, în traducere română Piața Diamantului este considerată una din cele mai importante creații ale literaturii catalane. Aceasta este prima mea carte citită în limba catalană şi primul contact cu literatura catalană, începutul promițător al unei relații lungi. Titlul vine de la această piață din Barcelona, unde se petrece acțiunea romanului.

Romanul începe în piață, unde se ținea un dans cu protagonista noastră, Natalia, care participă emoționată împreună cu prietena ei. Îmbrăcată toată în alb, arăta impecabil, dar avea un corset care o stângea prea tare. Privind în jur se gândea ca nu ştie nimic despre bărbați. Că mama ei, acum moartă, nu apucase s-o învețe nimic. Că tatăl ei are o altă femeie.

În momentul în care aude „dansăm?” îl cunoaşte pe Quimet, cel care-i va deveni mai târziu soț. Cumva scena dansului din piață mi-a amintit de importanța dansului din romanul Ion, iertat sa-mi fie, într-un alt mediu, cu altă muzică, dar lucrurile stăteau cam la fel în ceea ce priveşte atmosfera: era locul de întâlnire al tinerilor, priviri furişe, invitații la dans, începuturi.

Natalia este numele personajului narator, dar Quim, iubitul ei îşi arată potențialul de manipulator din prima clipă, atunci când decide că i-ar veni mai bine Colometa, „porumbiță” în catalană. Tonul Nataliei este aproape poetic, dar creat din cuvinte simple, trăiri simple, înțesat cu simboluri şi lucruri spuse numai pe jumătate. Natalia, fie din simplitate, fie din modestie, nu se autoanalizează profund, noi trebuie să îi justificăm acțiunile şi să completăm spațiile goale. Celelalte personaje sunt creionate destul de apăsat, reuşim să ne facem o idee destul de clară despre personalitățile lor, cum e de exemplu Quimet: ipohondru, visător, delăsător, egoist, dar Natalia nu spune cuvintele acestea, şi nici nu pare că le-ar avea în minte, ne explică numai acțiunile lui şi se lasă purtată de circumstanțe în orice direcție, fără a obiecta.

Tinerețe, iubire, familie, război, maturitate, luptă. Natalia spune probabil povestea multor femei care care au luptat pe vremea războiului de acasă: să pună ceva în farfurie copiilor, să supraviețuiască de pe-o zi pe alta.

Romanul înfățişează o lungă perioadă din viața protagonistei. Simplitatea discursului îl face uşor de citit iar simbolismul îl face complex şi ne dă teme de gândire. Această lectură m-a încurajat să merg mai departe şi să mai citesc Rodoreda. Revin cu detalii 🙂