Sunt un suflet pierdut care nu e la curent niciodată cu nimic. Trebuie să se umple internetul cu meme-uri ca să ajung şi eu să ştiu unele lucruri.

Aşa a început şi cu filmul acesta, vedeam o grămadă de meme-uri cu Sandra Bullock legată la ochi dar habar nu aveam despre ce e vorba până am dat din greşeală peste film pe Netflix.

Pentru cei care sunt fanii filmelor apocaliptice, acesta este unul dintre ele. Ceea ce îl face mai interesant este că prezintă o situaţie existentă mascată într-o alegorie apocaliptică, reuşeşte să stârnească interesul încă din primele minute şi te ţine încordat pe alocuri. S-a jucat cu emoţiile mele şi am lăcrimat puţin, dar nu intr-atât cât să nu mă pot ascunde de partenerul de vizionare. Mi-ar fi fost ruşine.

Filmul vorbeşte despre societatea de astăzi, despre cum cei puternici şi cei nebuni supravieţuiesc. Cei care speră prea mult se pierd pe parcurs iar cei care găsesc echilibrul dintre speranţă, voinţă şi luptă ajung la un final relativ fericit.

Simbolistica filmului este semnificativă, chiar titlul este unul dintre simbolurile puternice ale filmului- cutia cu păsări, element care pare luat din vechile basme, asul din mâneca Ilenei Cosânzeana care ajută la orientarea prin pădurea deasă, ultima probă în războiul cu răul.

Filmul reprezintă un drum care are la destinaţie un loc mai bun, de aceea mi-a amintit de Mad Max şi am avut o mică teamă că poate la final oaza căutată e doar deşert, lucru care m-ar fi supărat destul de tare.

Pentru mine filmul a fost satisfăcător, dar a fost necesar să-mi diluez gustul dulce-amar cu un episod din Modern Family.