7ebb5a51bb8d50138f614449b22854f8

Una din frumusețile perioadei în care trăim este cu siguranță abundența de informație. Datorită rețelelor sociale toată lumea are posibilitatea de a-şi exprima opinia și toată lumea are acces la opiniile tuturor, vom vedea că în legătură cu subiectul de astăzi schimbul de opinii pe internet poate fi cu adevărat constructiv.

În prezent cunoaștem tot mai multă lume care are operații estetice, oameni normali am spune, ca să arătăm că vorbim despre un cunoscut din viața de zi cu zi, despre cineva care și-a rezolvat un complex deși nu e vedetă sau despre noi însene, femei normale cu locuri de muncă și preocupări normale.

Acest fapt ne arată că operațiile estetice sunt mai aproape de noi mai mult ca oricând şi cu siguranță ne-a trecut prin cap vreodată vreo curiozitate legată de aceste intervenții dacă nu chiar ideea de a ne face una.

Intervenția măririi sânilor este probabil cea mai comună intervenție de chirurgie estetică, prima fiind realizată încă din anii 60. Dintre primele figuri internaționale cu silicoane pe care le știu e cu siguranță Pamela Anderson, vedeta serialului aceluia cu salvamari datorită căruia eu și toți copiii de la mine din sat am învățat să numărăm în engleză când se făceau resuscitările: oan, ciu, tri, for, faiv, sex… dar asta e altă poveste. Ceea ce vreau să spun este că cu fiecare an numărul femeilor care apelează la implantul cu silicon este tot mai mare, fie că este vorba despre mărire, schimbare de proteze ori reconstrucţie în urma unei masectomii.

Faptul că această operație ne este atât de familiară, am crede că riscurile sunt minore, doar s-a transformat într-o operație de rutină, riscurile pe care le expun medicii sunt cele care există în general la orice operație însă tocmai datorită rețelelor de socializare, aşa cum spuneam la început, s-au descoperit lucruri noi în materie de riscuri.

Astăzi vom vorbi despre ceea ce nu se spune încă, cel puțin nu în cabinetele doctorilor esteticieni atunci când vine vorba despre implanturile cu silicon.

Acest articol este doar o formă de încurajare la informare, nu am studii medicale, pur şi simplu scriu pentru că mi se pare un subiect important despre care ar trebui să se discute şi la noi.

În spațiul online se vorbeşte de ceva vreme despre un lucru numit boala implanturilor mamare, #breastimplantillness. Această mişcare a pornit în America cu ajutorul site-urilor de socializare: încet încet, cu ajutorul mediului online femei de pretutindeni s-au pus în legătură şi-au pus cap la cap poveştile şi şi-au dat seama că au două lucruri în comun:

1. o serie de simptome bizare care par să nu aibă legătură unele cu altele şi cărora nu li s-a putut pune vreun diagnostic.

2. implanturi cu silicon.

În general pe forumuri sau pe grupuri de facebook s-au creat comunităţi numeroase de persoane care suferă de boala implanturilor. Dar de fapt aceste persoane suferă în primul rând de o lipsă de diagnostic: asta după ce li s-a spus de nenumarate ori că analizele arată bine şi că totul e în imaginaţia lor lor, persoanele în cauză împărtăşindu-şi poveştile, au observat că deja cifra femeilor care au implanturi mamare şi se confruntă cu aceleaşi simptome este prea mare pentru a fi doar o coincidență, şi au început să ceară explicații autorităților competente.

Unele din simptome sunt:

  • vedere încețoșată
  • intoleranțe alimentare
  • stare de oboseală permanentă
  • stare rea cronică
  • anxietate și depresie
  • miros urât al corpului (metalic)
  • transpirație excesivă în somn
  • dereglarea ciclului menstrual
  • lipsă de concentrare
  • miros ciudat al urinei
  • amețeli
  • acnee adultă
  • diaree cronica
  • durere de articulații
  • dureri de șolduri
  • dereglări hormonale
  • căderea părului
  • creștere sau scădere în greutate
  • insomnie

Din cele câteva experiențe împărtășite pe internet, se pare că această boală dacă nu provoacă probleme mai mari, reduce în general cu mult calitatea vieții: când simți că nimic nu merge bine în corpul tău, că ai o stare generală proastă însoțită de dureri fizice ori alergii dubioase are, potrivit surselor consultate următoarea explicație:

după implantarea protezei mamare corpul nu știe ce să facă cu aceste corpuri străine și le tratează ca pe niște intruși: construiește un țesut în jurul implantului pentru a se apăra de el, construiește capsula, dar nu se obișnuiește cu implantul așa cum s-ar crede ci continuă lupta și caută să apere organismul de corpul străin dușman, consumându-și energia 24 de ore din 24 în scopul acesta, ani de zile. Chiar dacă implantul nu se sparge, în contact cu căldura corpului nostru eliberează substanțe toxice care ne otrăvesc lent dar sigur organismul. De aici vine și slăbirea corpului în fața bolii și infecțiilor.

Riscul formării capsulei este un risc despre care se ştia, dar se pare că formarea acestui ţesut este, de fapt, o certitudine, depinzând de la caz la caz cum se dezvolta.

Urmărind #breastimplantillness pe instagram şi grupul Breast implant illness and healing by Nicole cu aproape 80.000 de membri am văzut că există o singură cale spre vindecare: înlăturarea corpului străin din organism: imediat după operația de extragere a implanturilor starea generală a persoanei se îmbunătățeşte, după mărturiile miilor de persoane care au făcut operația de explant şi documentează experienţele lor.

Karissa Pukas este o persoană cunoscută pe youtube și este cea care a documentat experiența ei personală, a studiat această problemă și a explicat-o bine și cu dovezi, (link la sfârşitul articolului) după ce a trecut prin perioade în care nu știa ce i se întâmplă, a auzit despre această boală a implanturilor, a văzut că simptomele ei coincid cu cele ale femeilor cu care le compara, și a decis că a găsit răspunsul: conștientizarea faptului că suferă de această boală a implanturilor și extragerea lor i-au redat sănătatea și confortul.

În prezent se cer explicații în cadrul întâlnirilor FDA și se cer studii pe lungă durată privind utilizarea protezelor mamare, femeile care au suferit sau suferă de această boală se plâng în general că nu au fost avertizate de către medici în privința riscurilor și că nu există studii de lungă durată privind utilizarea protezelor mamare.

Din explicațiile FDA obținute recent, se confirmă, pentru prima dată legătura unui anumit tip de implant cu apariția unui tip de lipom cancerigen, se confirmă că implanturile pervertesc rezultatele investigațiilor medicale, dar şi că substanțele din care sunt făcute nu sunt atât de inocente cum se spune: protezele sunt create din metale grele care în contact cu căldura organismului eliberează substanțe toxice, acționând asupra corpului nostru ca o otrăvire lentă.

Din ceea ce am aflat ne putem face o idee clară despre implantul mamar:

  • Nu există studii pertinente de lungă durată în acest sens.
  • Nu se ştie câte persoane suferă de boala implanturilor şi este greu de calculat pentru că nu există un diagnostic şi nu se fac internări din cauza asta, dar se pare că apariția a minim unui simptom este doar o chestiune de timp
  • Există un mare val de persoane care renunță la implanturi în favoarea sănătății, deci…

Dacă iei în calcul mărirea sânilor cu implanturi ia în calcul asta:

  • Chiar dacă totul merge bine, implanturile ar trebui schimbate la un moment dat
  • Daca nu merge bine, explantul este o operație costisitoare şi se pare că există un număr mic de medici care o fac. Sau care o fac bine.
  • După explantare sânii arată ca nişte baloane dezumflate, (mult mai rău decât în starea naturală)deci ar putea sa vină la pachet cu alte intervenții care să le îmbunătățească pe cât posibil aspectul. Alți bani, altă distracție.
  • Un anumit tip de implant este legat direct de un anumit tip de cancer.

Pentru a vă face o idee despre cele discutate, vă las linkul celui mai bine documentat video pe care l-am găsit pe acest subiect (din păcate toate informațiile pe care le-am gasit sunt în engleză) și care m-a inspirat să transmit informația mai departe:

the truth about breast implants- breast implant illness

#instigarelainformare

Informația e putere în general, dar în acest caz e şi sănătate!

Sursă foto: Pinterest.com

Publicitate

Un gând despre “Ce este boala implanturilor mamare? #breastimplantillnes

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.