Pasiunea mea e călătoritul. Asta aş vrea să pot să spun când mă întreabă cineva care e pasiunea mea, dar ca să fie răspunsul mai cinstit spun mi-ar plăcea să călătoresc.

Am făcut atâtea pseudo călătorii literare, că nici nu le mai ştiu numărul, am călătorit spre mijlocul Pământului şi în jurul lui cu personajele lui Verne, am rătăcit cu fata nesăbuită a lui Mario Vargas Llosa, care m-a dus pe toate continentele şi tot n-am obosit.

Eram la o întâlnire a clubului de lectură la o cafenea, citim de atâta vreme romane de călătorie împreună, că am devenit prieteni. Depănăm amintiri din pseudo călătoriile noastre şi ne amuzam că de fapt, nimeni nu călătoreşte cu adevărat dintre noi.

-Poate nu avem spirit de aventurieri, spune o colegă.

–Ba eu am, spun eu, cu jumătate de gură.

Râd toți, de parcă le-a dat tonul un îngeraş malefic.

Simt cum îmi urcă sângele în obraji.

–Să ştiți că o să merg şi eu într-o călătorie! Chiar o să merg! Şi-o să merg într-un loc exotic!

Un coleg mai curajos a simțit nevoia să completeze că mă cunoaşte el hă hă, că nici în luna de miere nu am mers, că mă dau mare aventurieră dar că mă vede el cum mă duc fâş fâş înapoi în mica mea pufoasă zonă de comfort, că n-o să văd nici un petic de lume, decum să fac un tur al ei.

A accentuat cu aşa batjocură pufoasă zonă de comfort că ruşinea mea s-a transformat în revoltă.

-Ba o să vedeți voi, vorbesc eu din picioare, bălăngănindu-mi amenințător degetul arătător prin fața ochilor lor, o să vedeți voi că plec, o să plec într-un loc exotic, nici n-o să ştiți unde, o să vă aduc poze la următoarea întâlnire de club, o să fac un tur ca domnul Fogg!

M-am aprins aşa de tare că mai c-aş fi trântit şi uşa când am plecat, dacă n-am fi fost aşezaţi pe terasă.

Nici nu ştiu cum am ajuns acasă dar am ştiut perfect ce am de făcut când am intrat pe uşă. Mi-am pornit calculatorul şi am început să caut oferte de vacanţe pe Christian Tour pentru că mi-l recomandaseră toți proaspeții căsătoriţi pe fața cărora citeam mila că nu ne făcusem încă luna de miere.

Am găsit circuite culturale Christian Tour, sună interesant, dar eu am zis că merg într-un loc exotic şi găsesc exact ce caut: circuite exotice Christian Tour, dar n-am nici o idee de destinație, mereu am zic că vreau să văd lumea, dar nu mă gândisem la un loc anume.

Abia acum îmi dau jos geanta de pe umăr, că-mi dau seama că pentru o călătorie am nevoie de un paşaport valabil, constat că încă e valabil şi mă simt totodată şi surprinsă şi bucuroasă. Da, acum pot să plănuiesc călătoria!

Am în geantă cartea pe care trebuie s-o citesc până la următoarea întâlnire cu colegii de la club. Nici nu mă uit la copertă şi deschid direct la prima pagină:

Nu m-am născut pentru a deveni gheişă în Kyoto. Nici măcar nu m-am născut la Kyoto. Sunt fiica unui pescar din Yoroido, un orăşel de pe coasta Mării Japoniei

Întorc cartea: Memoriile unei geishe. Bun, Japonia să fie!

Rezerv un tur al Japoniei şi simt cum îmi bate inima din ce în ce mai tare. De ce mă enervasem atât de tare pe colegii mei mai devreme? Până la urmă au spus adevărul, singurul lucru care îmi dădea senzația de exotic era raftul cu ananas de la supermarketul pe unde trec în drum spre casă.

Încercam să anticipez expresia soțului meu când va afla că plecăm în luna de miere, pe nepusă masă, la un an după nuntă, în Ţara Soarelui Răsare, şi n-aveam cum să-mi imaginez pentru că de obicei îl surprind cu macaroane cu brânză, dar e aşa de fericit de parcă am fi câştigat biletele la loz în plic!

TOKIO, venim!

Pe tot drumul am reuşit să termin cartea, şi aşa am intrat în atmosfera Japoniei înainte s-o străpungem, fizic, cu botul aerodinamic al avionului.

Trebuie să vă spun că Tokio e absolut minunat! Nici nu ştiu ce mi-am imaginat înainte, dar e total altceva!

Ghidul agenției din fericire e român şi e o enciclopedie de cultură niponă: ne ghidează cu paşi de gheişă pe străzile capitalei şi în culisele ei, povestindu-ne anecdote pe care nu le-am fi găsit în broşurile turistice.

Ne-am plimbat prin centrul vechi, am văzut templele, am admirat oraşul de la etajul 41 al clădirii guvernului, eu pur şi simplu rămâneam gură-cască la fiecare lucru pe care îl vedeam. Mi-era şi ruşine că nu mai ştiu alte sinonime a lui wow!

În Japonia nu numai arhitectura, ci şi natura e fabuloasă, la ieşirea în parcul Fuji mai că-mi venea să mă uit la fiecare fir de iarbă în parte, vegetația nu e cea cu care eram obişnuiți, am atâtea poze cu copaci!

În a cincea zi, după multe aventuri şi prietenii deja legate, pornim cu toții spre destinația pe care simt că o cunosc puțin: Kyoto, locul unde se întâmplă povestea povestea gheişei Sayuri, şi a multor alte gheişe.

Şi sunt de acord cu Sayuri când văd, bucăți din Kyoto pe geam, un oraş uriaş, pentru că trenurile Japoneze zboară, şi încerc să rețin cât mai bine imaginea rapidă ca să o pun binişor pe şevaletul memoriei şi să-i mai îngroş puțin tuşele până când reuşesc să cobor din tren să văd totul, în toată splendoarea.

Încă sunt uimită de pădurea de bambus din Kyoto. Din grupul nostru vesel şi pus pe glume, n-a scos nimeni nici un sunet câteva minute la vederea ei, şi nu pentru că ne interzicea vreo regulă, ci pentru că aşa te simți într-un templu.

În ziua destinată descoperirii oraşului pe cont propriu am mers în cartierul gheişelor: Gion.

Dacă până acum soțul meu îmi explica suplimentar despre şoguni şi temple, acum a fost rândul meu să strălucesc, despre gheişe, casele lor, relația lor cu samuraii şi multe altele.

Am petrecut 3 zile de neuitat şi în Kyoto şi în împrejurimile lui, am băut ceai preparat de ucenice gheişe cu toată ceremonia, şi am cunoscut mai pe îndelete obiceiurile culinare ale japonezilor, sushi rămâne printre preferatele mele dar murăturile sunt extraordinare!

Când am ajuns înapoi în ţară, şi la cafenea, cu Memoriile unei gheişe în mână, colegii deja puseseră pariuri dacă am mers în călătorie sau nu.

Le-am făcut dovada adevărului mi-au mărturisit că niciuna dintre mize nu se apropia de adevăr. N-am mai intrebat de mize dar pot să mi le imaginez, după impresia pe care le-a creat-o felul în care am plecat de la întâlnirea precedentă.

Mi-am câştigat renumele de aventurieră adevărată, şi dreptul de a conduce discuția despre carte, iar colegii mei vorbesc doar despre circuitele Christian Tour şi fac planuri de călătorii!

Articol scris in cadrul competiției Super Blog 2019