Eu nu ştiu cum e să trăieşti fără tehnologie, la modul complet, fără nimic, nici televizor sau maşină de spălat, dar pot să vă spun o poveste care nu-i a mea, dar e interesantă.

Străbunica mea, de la care am împrumutat numele, Ana, s-a născut în 1910, în acelaşi mic sat din Maramureş la care îmi fuge mie gândul când aud cuvântul acasă şi a trăit 96 de ani, până în 2006, când eu aveam vreo 14 ani.

Deşi era străbunica mea, noi, toată familia, îi spuneam Bunica. Bunica mea a trăit ambele războaie mondiale, şi mai multe greutăți prin care din fericire astăzi puține femei mai trec, cu toatea astea avea un simț al umorului simplu şi cuminte şi un dar de povestit.

Mi-a povestit că îşi aduce aminte când s-a auzit pentru prima dată de existența radioului, pe vremea când ea era copilă, cel care avea radioul era un popă dintr-un sat vecin, iar toți mergeau să vadă minunea adică cum vorbeşte un om dintr-o cutie.

„Cum o fi intrat acolo?”

Toți care mergeau să vadă minunea ieşeau convinşi din casa popii: e lucru drăcesc. De-aici s-a ajuns să se spună că, nici mai mult nici mai puțin, vorbeşte dracul dintr-o cutie.

Bunica îmi povestea de atâtea ori de câte îi ceream povestea asta, şi râdea timid, ruşinată puțin de cât de simpli erau oamenii mai demult.

To aşa mi-a povestit şi despre când ea, împreună cu câțiva parteneri de joacă au auzit că ar exista un car cu roți de foc care umbă fără cai sau boi, şi au mers kilometri întregi numai să-i vadă urmele cauciucurilor, a mai trecut ceva timp până să vadă de aproape prima maşină.

Când nu cunoşti ceva, îl respingi, sau spui că-i invenția diavolului, cam aşa funcționa pe veremea străbunicii, şi cam aşa funcţionează şi astăzi.

Prima formă de tehnologie care a intrat la noi în casă a fost Radu, un radio pe baterii botezat aşa de străbunica. Parcă o aud cum zicea „porneşte radu”. Sunt sigură că ştia că se numeşte radio, dar poate i se părea un cuvânt prea pretențios să-l spună ea. Şi cam aşa-i ziceau cam toate bunicile din cartier.

Cum a început lumea să cumpere televizoare, destul de târziu în România, când deja americanii aveau şi televizor, şi maşină de spălat rufe, şi maşină de spălat vase, noi foloseam televizorul Olt, un televizor alb negru, pe care mi-l amintesc perfect, pentru că eu eram telecomanda. (Gluma asta-i de pe internet, dar merge de minune) Aveam TVR 1 decent, şi TVR 2 cu purici, dacă ştiți ce vreau să spun. Ei bine, când era câte o emisiune şi includea un program artistic unde cineva cânta şi/sau dansa, tatăl şi mama mea mă strigau ca din gură de şarpe să merg repede să văd ceva la televizor. Îmi amintesc când cânta Andre, cum mă chinuiam să țin minte coloana sonoră şi versurile ca să pot să cânt şi singură, pentru că n-aveam de unde să dau replay! Ah, şi Mădălina Manole!

Deşi cei mai în vârstă ai casei priveau tehnologia cu scepticism, odată ce au văzut că nu e nimic diabolic, au primit-o cu bucurie. Cealaltă străbunică a mea deşi s-a plâns că ginerele îi cumpărase televizor şi ei nu-i trebuie, şi nici nu-i nevoie să cheltuie banii pe prostii, după ce a stat două ore nedezlipită de ecran, la Tezaur Folcloric, i-a spus ginerelui că şi dacă se strică chiar acum televizorul nu mai contează, că a meritat toți banii cu care l-a plătit numai pentru acele două ore. De-atunci a rămas în istoria familiei de câte ori pomenim de tehnologie.

Să vă mai zic?

Când au apărut telefoanele fixe, fără centrală, s-a abonat tot satul, se ştia că cetralistele dețineau secretele tuturor, bătrânii satului susțin că le auzeau respirația în receptor, şi erau siguri că erau ascultați, şi erau. Ei bine, telefoanele digitale au schimbat treaba.

Dacă înainte să avem telefon mă uitam la reclamele de tip teleshopping fără pic de interes, pentru că nu aveam posibilitatea să sun, odată ce aveam telefon lucrurile s-au schimbat.

Mă uitam în lunile acelea dinainte de Craciun la televizor cu mama mea, şi era o reclamă la un joc de cultură generală prin telefon, ca să câştigi ceva ce ei numeau cadoul lui Moş Crăciun. Obişnuită cu ideea că nu pot suna, eu am ignorat-o cu desăvârşire, dar mama mea mi-a zis pe un ton complice „şi ce mai stai?” Se vede treaba că şi pentru ea era un tărâm necunoscut.

A fost îndeajuns să îmi dea permisiunea să sun o dată, că eu am sunat până am înroşit linia, şi nu numai atât, a doua zi am mers la şcoală şi le-am povestit tuturor colegilor, care, e lesne de imaginat ce-au făcut când au ajuns acasă.

Şi cum intra robotul şi ne puneau muzică de aşteptare minute în şir, şoc şi groază când au venit facturile la telefon!

Ne plimbam în pauze la şcoală cu capul plecat, ca puşcăriaşii, şi ne întrebam în şoaptă:

„-Eu cinci milioane. Dar tu?

Eu doişpe, şi-am sunat şi de pe-al bunicii.

Aoleu. Te-au bătut?

-Nu încă. Poate pe când vine factura bunicii”

Încă mai pot să văd reclama aceea, Moş Craciun zburând cu sania înspre colțul din stânga a ecranului şi lăsând steluțe mici în urmă, şi vocea aceea feminină malefică: Sună la 0900 900 90… De atunci am învățat să citesc literele mici.

Musai să vă povestesc şi despre calculator. La noi în sat când se face o mişcare, se face cu toată lumea. Aşa au venit şi calculatoarele cu cupoane de redceri pentru elevi, sau ceva de genul. Ni le acordau pentru că ne prindeau bine la teme, dar ei ignorau un lucru: niciunul dintre noi nu avea conexiune la internet.

Cu toate astea, când mi-am primit calculatorul aveam ochii ca cepele de la jucat Zuma Deluxe, Mario şi Tarzan, şi mie mi se părea extrem de interesant. Eram pe clasa a şaptea. Petreceam timpul desenând în Paint, îmi schimbam culorile meniului de patru ori pe zi şi aveam un folder cu poze cu fotomodelele anilor ’90, material, nu vă zic de ce al unui vecin care era la liceu în oraş şi ne mai aducea câte o dischetă cu una alta, nici nu simţeam lipsa internetului, pentru că, vedeţi voi, nu prea ştiam cu ce se mănâncă.

Când aveam vreo 16-17 ani aveam însfârşit conexiune la internet acasă! Mergea ca naiba, dar mergea, şi asta era important! Mai ştiți mess-ul, yahoo messenger? Ei bine, comunicam pe mess cu vreun iubițel de-al meu din liceu, şi cum exista opțiunea aceea de a-ţi personaliza fontul, el scria mare şi roşu. Mare greşală.

Discuția aceea: „brb mă duc la duş, hihi nu vii şi tu, dar de ce haha, să mă speli pe spate hihi” a văzut-o mama, era chiar în spatele meu, şi s-a dezlănțuit toată drama la noi în casă: că de asta ne chinuim să-ți punem internet, nu ți-e ruşine, să-ţi fie ruşine… i-a amintit mama pe toţi domnii de la Romtelecom care au favorizat conexiunea, şi neamurile lor, şi neamurile mele. Din partea tatălui.

Cam aşa a intrat tehnologia la mine în casă, aş mai avea poveşti de spus, despre telefonul mobil, dar sunt prea triste şi-aş strica feng shui-ul articolului. Mai pe scurt, luaţi-vă huse şi folii protectoare de ecran, oameni buni!

Acum, în casa mea de om adult, mă uit în jur, şi sunt înconjurată de tehnologie. Pe lângă treburile casnice unde treaba mea e doar să apăs pe un buton, şi gadgeturile mă ajută, îmi folosesc telefonul mobil pentru aproape orice, şi nu mă despart de laptopul meu atunci când am de scris şi de trimis e-mailuri.

Poate pentru mine cel mai fain lucru din actualitate sunt magazinele online, care pur şi simplu aduc tehnologia la tine acasă, la un click distanță.

Am învățat să primesc tehnologia în viața mea şi să-i permit să mi-o facă mai uşoară, dar şi să am grijă de gadgeturile mele şi să le îmbunătățesc performanţele cu accesorii de calitate, cum au cei de la spacer.ro, accesorii laptop sau produse gaming pentru cei pasionați, plus tot felul de accesorii utile care ne fac, direct sau indirect, mai fericiți.

Şi v-o zic pe şleau, eu n-aş renunța la tehnologie, pentru că n-am motive, mie îmi face viața mai frumoasă şi mai uşoară, dacă n-ar fi existat tehnologia, nici n-aş fi avut acum atâta timp să stau cu voi, eram la gârlă cu hainele bărbatului la spălat!

Articol scris în cadrul competiției Super Blog 2019

Reclame

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.