Sfârşit de noiembrie. Ne pregătim pentru cea mai frumoasă perioadă din an: decembrie, numită tot mai des luna cadourilor. Despre asta o să şi vorbim astăzi, despre cadouri, despre cadoul perfect. Când se apropie sărbătorile de iarnă mă ia aşa, un fel de nu ştiu ce, o febră în sensul bun, un ghem de sentimente amestecate pe care nu ştiu cum să-l explic decât prin diagnosticul clasic: magia sărbătorilor.

Când vine vorba despre cadouri e complicat. Se spune că gestul contează, dar mie si se pare că e o sintagmă-scuză, eu nu o înțeleg în ideea că nu contează prețul, o înțeleg: „să fie acolo, ceva, să nu zică că nu m-am gândit”.

Îmi place să primesc cadouri şi îmi place uneori să şi fac cadouri. Când trebuie să fac un cadou pentru o persoană pe care nu o cunosc aşa de bine pur şi simplu nu ştiu de unde să încep, şi iau cadouri impersonale şi universale. De exemplu dacă faci cadou cuiva o vază şi nu îi place, poate să folosească scuza că s-a spart, şi e simplu pentru ambele părți.

Aş vrea să vă arăt extremele cadourilor pe care, ca să vedeţi între ce pendulez. Nu îmi amintesc cel mai inspirat cadou pe care l-am făcut, dar pe cel mai neinspirat mi-l aduc aminte perfect: practic eu nu am avut nicio legătură cu cumpărarea lui, pentru că era un cadou la comun, dar eram unul din expeditori. La terminarea clasei a opta am decis să să îi cumpărăm doamnei diriginte un cadou pentru a-i arăta cât o apreciem. Nu ştiu cine a fost responsabil cu cumpărarea cadoului, ori unele dintre colege, ori unele dintre mame, cert e că aşa a avut loc cumpărarea celui mai neinspirat cadou. Ştiţi peretarele cu răpirea din Serai? Ei bine, un peretar din acela, şi bine-ar fi fost să fie cu răpirea, pentru că, într-un fel e un clasic, cel pe care l-am luat noi e cu tigri. Eu ştiam că aşa ceva nu prea are cum să placă oricui, oricât de la sat am locui, am observat o uşoară expresie de groază pe chipul doamnei diriginte care ne mulțumea întruna, şi îşi arăta aşa de mult aprecierea pentru cadou dar ceva suna a gol acolo. Tot răul spre bine, răpirea din serai cu tigri a fost arborată pe peretele din dreptul pătuţului copilului, ştiţi cum sunt bebeluşii, mai întind mânuţele murdare, mai pătează pereții… nu şi în cazul acesta: peretarul cu tigri nu lasă petele să treacă!

Nu ştiu care a fost cel mai frumos cadou pe care l-am făcut, pentru că mie toate pe care le-am făcut mi se par frumoase, în toate am pus suflet, pot să vă spun însă cam care e stilul meu de făcut cadouri. În primul rând orice ar fi, trebuie să îl împachetez cât mai frumos posibil. Panglică, hârtie colorată, bilete cu mesaje. Cele mai de succes cadouri însă au fost mereu acelea personalizate.

Îmi place să fac cadouri atunci când ştiu ce am de făcut, atunci când cunosc atât de bine persoana căreia îi fac cadou încât nu există nicio îndoială că aleg ce trebuie.

Îmi place să fac cadou nostalgie. Momente. Fotografiile sunt momente. Sunt genul de om care are arhive întregi de fotografii şi le folosesc la momentul potrivit: atunci când toată lumea a uitat de existența lor.

Avem posibilitatea să facem oricâte fotografii dorim, poate de aceea nu le acordăm atâta importanță. Avem telefoane, laptopuri, stickuri de memorie pline. Şi dacă dispar? Eu am o relație destul de complicată cu tehnologia. Îmi plac fotografiile fizice, de ținut în mână. Mi se par un cadou perfect. Nu dăruim doar obiectul fizic: un album ori o fotografie frumos înrămată, dăruim şi povestea din spatele ei.

Fotografiile reprezintă amintiri frumoase, iar dacă le facem cadou, succesul e garantat. Ne place să păstrăm la îndemână amintirile frumoase.

O carte cu fotografii poate fi un cadou minunat pentru orice ocazie. Nu un album, o carte tipărită cu imaginile tale cele mai de preț şi cu cuvinte alese. Se numeşte carte cu personalitate, o carte personalizată pe care tu o editezi online, o comanzi, şi o primeşti acasă gata tipărită. Puține cadouri reuşesc să spună o poveste atât de bine şi atât de frumos.

Pe site-ul carte cu personalitate găsim machete gata construite: carte pentru mamă, carte pentru iubit sau iubită, carte pentru bebe. Coperţile şi paginile au modele florale în stilul ilustrațiilor vechi, iar stilul de scriere este cel mai potrivit pentru o poveste autentică: scris de mână.

Editarea se face uşor, chiar şi pentru cineva care nu e tocmai priceput într-ale tehnologiei. Adăugăm pozele pe care ni le dorim în carte, fie dintre cele pe care le avem pe dispozitivul de pe care facem editarea, fie direct de pe facebook, edităm povestea pe care dorim să o scriem. Modelele de pe site sunt simple sugestii, putem să comandăm o „carte pentru colegul de bancă” sau să edităm o carte care să se numească „amintiri cu mătuşa Roza” dacă ne dorim sa-i facem o surpriză plăcută.

Sunt atâtea feluri în care putem să edităm amintirile frumoase, ne trebuie doar puțină imaginație, iar în luna cadourilor, când ne stăpâneşte magia aceea frumoasă şi muza inspirației e de partea noastră. Putem să scriem o poveste în care prichindelul din familie să fie personajul principal şi să i-o dăruim, cu siguranță nu ar fi o lectură plictisitoare. Putem să facem un cadou personalizat de nuntă, să adăugăm poze cu viitorii miri şi să lăsăm paginile goale, ca să le scrie invitații urările şi sfaturile de care să se bucure mai târziu. Putem să-i facem un cadou inspirat unei persoane care contează pentru noi. Oricât de mari am fi, atunci când vedem o carte legată şi tipărită special pentru noi ne bucurăm copilăreşte. Vă încumetați? A mea e pregătită şi pusă bine, la căldură până vin sărbătorile şi o dăruiesc!

Articol scris pentru Super Blog 2019