Fără alte introduceri, albastrul este culoarea anului 2020!
Simt aşa, un entuziasm prostesc când fac anunțul acesta, ca şi cum aş fi votat în favoarea ei. Sau ca şi cum n-ar fi ştiut deja toată lumea, de câteva luni bune. Prinde bine să ştim care va fi culoarea anului nu ca să purtăm doar albastru ci mai ales să ştim la ce să ne aşteptăm de la vitrinele magazinelor.
Albastrul e pentru mine o non-culoare colorată. Prin prezența blugului în viețile noastre o vedem atât de mult încat efectiv e vitală, la fel cum e apa din ocean care a inspirat la alegerea ei.
Nu imi displace albastrul clasic, dar am găsit o nuanță de albastru puțin mai interesantă şi foarte plăcută retinei (mele): baby blue, de cele mai multe ori în ținute construite în acelaşi tonuri după cum ştim că se poartă în perioada aceasta.
De la albastru deschis până la nuanțe mai închise, cu tente mai verzui, fie mai puternice, fie mai stinse, albastru puternic sau calm, anul acesta albastrul în toate nuanțele şi formele lui este relevant.
Albastrul clasic este o culoare comună, pe care deja o avem în garderobă, iar dacă decidem de-a lungul sezonului să ne îmbogățim paleta, să fie cu noroc! Avem nuanțe pe alese, pe care sezoanele trecute nu le aveam la dispoziție.
Culoarea anului 2020 nu aduce nimic nou, e destul de imposibil să existe oameni care nu au în garderobă vreun obiect vestimentar pe albastru, lucru perfect plauzibil dacă ar fi vorba despre culori neon, de exemplu.
Doamnelor şi domnilor, avem informația. Depinde de noi ce facem cu ea!
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.