Auzim la ştiri că în China pare să înceapă o epidemie de gripă. Zicem un „săracii oameni” şi schimbăm canalul. Am văzut atâtea nenorociri la ştiri că parcă ne-am călit.

Se pare că nu e gripă. Dar nu se ştie ce e.

Cazurile se înmulțesc. Totuşi, China e prea departe ca să ne dea de gândit cu adevărat.

I se pune nume Corona virus. Râdem vag, amintindu-ne de berea Corona şi schimbăm canalul din nou. Săracii oameni, ce ghinion.

Aflăm că se ia. De la om la om. Şi încep să moară. Săracii oameni/Şi-aşa sunt cam prea mulți acolo, după caz.

Se crede că e doar o gripă comună. Sau acesta era scenariul pe care ne era mai la-ndemână să-l credem.

Cam pe la sfârşitul lui februarie se vorbeşte tot mai mult despre noul virus, se extinde şi în alte țări.

Virusul ajunge în Europa. Parcă nu mai schimbăm canalul aşa repede.

Ni se spune să ne spălăm pe mâini. Ni se spune cum să ne spălăm corect pe mâni.

Se vorbeşte despre necesitatea vaccinării, despre sistemul imunitar, despre sistemul de sănătate.

Ni se spune să evităm deplasările nenecesare şi locurile aglomerate. Se interzic serbările de 8 martie şi adunările în general.

Se țin- clandestin- petreceri de 8 martie, mici dezmățuri de câteva zeci de persoane, că de’ ziua femeii e o dată pe an, a bărbatului în fiecare zi.

Se organizează un protest împotriva vaccinării obligatorii de către cei care cred că guvernul e pornit să le pună cipuri copiilor odată cu vaccinul.

Oamenii îşi fac provizii de mâncare.

Încep glumele pe internet că s-au golit doar rafturile cu conserve, nu şi cele cu produse de igienă.

Mai mor oameni.

Se declară pandemie.

Caut pandemia în DEX online.

O găsesc.

Se golesc şi rafturile cu produsele pentru igienă.

Cei care spun că noul virus e făcătură, doar o metodă de manipulare-cu-nu-ştiu-ce-scop persistă, şi construiesc pe rețelele de socializare teorii care mai de care. Şi unele televiziuni împrăştie zvonuri false care induc panica.

Mai mor oameni.

Unii spun că morțile sunt fictive, pentru a crea panica, pentru că nu a vorbit nimeni public cum că le-ar fi murit cineva apropiat din cauza noului virus, deci e făcătură.

Alții spun că aceasta e dăsfăşurarea marelui plan al masoneriei de a înjumătăți populația.

Restul s-ar teme, dar le e ruşine, şi-aşa râde tot internetul de ăia de şi-au luat mâncare pe tot anul.

„Ce, bă, te temi de virusul ăla?”

Sâmbăta se anunță că lunea se va intra în stare de urgență.

Nu se prea explică ce înseamnă starea de urgență, dar starea de urgență creează o anumită panică

Se închid şcolile. Eventual pentru a proteja copiii, cel mai fragil segment al populației. Oamenii sunt sfătuiți să nu asiste la evenimente sociale, şi să stea pe la casele lor

Oamenii se plâng pe facebook că toate astea sunt făcute înadins să nu meargă lumea la biserică. Se vorbeşte despre efectele rugăciunii la comun. Se pare că e mai eficientă decât rugăciunea individuală.

Facebookul se umple de citate din Biblie care sugerează că acest virus este o pedeapsă divină pentru răutatea umană care ne caracterizează. Pe noi, păcătoşii, cel care postează se auto-exclude, în majoritatea cazurilor.

Apar dezinfectanții aparent dispăruți din magazine. La preț triplu, de vânzare pe internet. Şi la chioşcul de lângă bloc, tot la preț triplu.

Cetățenii români din exteriorul României, din zone afectate de virus se reîntorc în țară cu planul malefic de a-şi ucide compatrioții. Au rămas şi fără locuri de muncă, cei care aveau.

Unii nu recunosc că vin din zone afectate de frica carantinei. Probabil confundau cuvântul carantină cu ceva mai rău, gen carceră, ori orice cuvânt de-acesta care pare dinafara vocabularului de masă.

Dintre cei serioşi care s-au conformat şi s-au auto-izolat erau unii care aveau preferințe culinare destul de specifice: gen pulpă de porc dezosată, ori mici. Poate mai puțin specifice unei situații de urgență.

Auto-izolarea capătă valențe de eroism. Şi dacă eroul cere pulpă dezosată, îi dăm pulpă dezosată.

*Îi amintim şi pe cei care s-au auto-izolat fără să fie constrânşi sau amenințați, din pură responsabilitate. Mulțumim!

Cetăţenii români din interiorul României nu le iartă noilor întorşi lipsa de responsabilitate, dar mai au pe suflet o durere mai veche: lipsa de modestie pe care o arătau uneori când veneau în vacanță în România, maşinile scumpe, hainele bune pe care le afişau destul de ostentativ, si mai ales declarațiile defăimătoare la adresa Patriei. S-a întors fiul rătăcitor, dar să n-aibă pretenții la vițel, gen.

Cetățenii români din exteriorul României care au rămas în exteriorul României se ceartă cu cei din interior spunând că nu toată diaspora s-a intors în România, ci doar o parte, şi că nu doreşte nimeni înadins să-i îmbolnăvească pe cei din ţară.

Încă se ceartă de la greşelile gramaticale.

Oamenii încă mor.

Dacă înainte era la modă să te opui şi să faci pe grozavul, acum începe să fie la modă să stai în casă.

Unii mai fac şi câte o nuntă kamikaze.

Alții doar câte un zbor Madrid-Bucureşti. Tot Kamikaze.

Între timp mai mor oameni.

La ştiri vedem că de când s-au închis saloanele de înfrumusețare, machiozele te învață online cum să te machiezi, pentru doar 500 de lei. Țara arde şi baba se piaptănă.

Lumea arde şi România se piaptănă.

Unii dintre noi se izolează, că-i la modă cuvântul. Dă bine #izolare. Da’ n-are nimic că bem o cafea cu vecinul. Că doar n-o avea tocmai el, ori tocmai eu virusul ăla! Şi-n plus, am mâncat usturoi toată ziua! Ba are!

În Italia lucrurile sunt critice. Numărul morților depăşeşte numărul morților din China.

În Spania virusul se răspândeşte din ce în ce mai tare. Poliția controlează trecătorii şi dau amenzi pentru cei care nu respectă izolarea. Se mobilizează voluntari prin grupuri Whatsapp şi cos măşti şi halate pentru personalul medical. Voluntar. Adică fără să ceară bani.

Între timp în România a venit primăvara.

Musai să mergem în parc la alergat, că s-au închis sălile de fitness. Facem sport în aer liber că acuma-i momentul.

Se organizează petreceri online cu Dj.

Bătrânii se plimbă nestingheriți prin oraşe, şi stau la fel de nestingheriți în autobuze, atât doar, cât să nu fie de unde să fie un metru distanță între cei care se duc la muncă, cât să omoare vremea pe-afară de nerăbdare până începe Acces Direct.

Cel mai în vogă argument anti-virus e că pe noi românii ne ocroteşte Dumnezeu. Avem pe undeva o credință că noi suntem mai buni, că noi suntem speciali, că noi suntem mai descurcăreți. Dar hai să nu ne bazăm pe asta, măcar până după pandemie.

Mulți dintre oamenii care nu respectă regulile nu înțeleg mecanismul de răspândire a bolii, mulți dintre ei s-au temut mai degrabă de lipsa alimentelor decât de boală, pentru că asta citeau pe burtierele televiziunilor pe care le urmăresc.

Guvernul impune măsuri. În dulcele stil clasic, implică cererea pe proprie răspundere.

Ministrul sănătății doreşte să testeze tot Bucureştiul. Apoi se calmează şi-şi depune demisia.

Gigi Becali donează iar facebook-ul ia foc de la atâta laudă şi urări de bine.

Oamenii îşi aduc aminte de existența lui Țiriac şi-şi dau seama că acesta n-a donat. Blestemele curg gârlă.

Apare băiatul cu calul. Cel care şi-a vizitat soția la maternitate. Ni se mai descrețesc frunțile şi mai avem o vagă speranță că încă există oameni buni, educați şi muncitori.

Românii donează.

După modelul altor țări în bucluc, unde oamenii cântă sau aplaudă la balcoane şi la geamuri, s-a lansat ideea să se asculte imnul țării din maşinile echipajelor de poliție. N-a ieşit ca-n alte țări, la noi s-a lăsat cu miştouri.

Nu contează unde e făcut virusul, nici dacă a fost pus intenționat sau nu. Nu contează că nu există cazuri de bolnavi în zonă. Nu contează cât ne simțim de sănătoşi sau de puternici. Ni se cere cât i se cere unui copil în prima zi de grădiniță: să stăm cuminți şi să ne spălăm bine pe mâini.

În momentele acestea chiar nu contează cine câte greşeli gramaticale are în comentariile de pe Facebook, chiar nu mai contează dacă spitale sau catedrale, dacă din țară sau diaspora, dacă român sau nu, luați-vă un minut pentru a-i explica oricărui gică contra cât mai simplu şi pe înţeles de ce şi cum să se protejeze, iar dacă tu, cel care citeşti, eşti gică, te rog, informează-te, fă un mic compromis!

Haideți să facem ce trebuie, ar trebui să fie uşor!