De unde si până unde am ajuns să ne îmbrăcăm aşa cum ne îmbăcăm în societatea modernă? O fi fost cale lungă?

În mod clar în societatea actuală avem un orizont de așteptare în ceea ce privește vestimentația în funcție de gen, în viața de zi cu zi. Ne aşteptăm ca un bărbat să poarte pantaloni, şi cel mai sigur o va face, deşi teoretic are libertatea de a-şi pune ce doreşte. Femeile sunt mai libere în vestimentație, îşi pot pune ce vor, dar până s-a ajuns la aceste convenții s-a străbătut drum lung de-a lungul istoriei.

Cred că prima dată când mi-am pus întrebarea de ce poartă de fapt bărbații pantaloni a fost în copilărie. Eram la biserică şi-mi făcusem o rutină în a examina picturile cu sfinți în fiecare duminică. Îmi fugea mintea pe pereți şi îmi plăcea să mă uit la detalii. Vedeam că sfinții purtau ceva care aducea mai degrabă a rochie lungă decât a pantalon şi mă gândeam că e o diferență notabilă față de cum se îmbracă oamenii pe care-i cunosc eu. Şi mă gândeam dacă de fapt aşa ar trebui să se îmbrace un bun creştin.

Nici nu ştii cum, dar undeva în minte ai bine fixat că băieții nu poartă fuste. Asta până vezi la televizor bărbați în toată firea cu fuste plisate ca în Rebelde, şi asta îți arată că de fapt acestea sunt doar convenții create de oameni de-a lungul timpului, şi că da, un barbat poate să poarte fustă şi în unele locuri e perfect normal.

Încă de la naștere fetițele sunt îmbrăcate în roz iar băieții în albastru, știm că femeile îmbracă fusta iar bărbații pantalonul, cu excepțiile de rigoare. Această diferențiere a apărut însă abia la sfârșitul Evului Mediu, odată cu apariția unui tip de îmbrăcăminte de noutate: scurtă și ajustată pentru bărbat, lungă, fluidă și vaporoasă pentru corpul femeii, schimbare care a adus cu ea și apariția conceptului de modă ca sistem. Copiii în schimb, în multe locuri din lume, indiferent de sex, erau îmbrăcați cu cămăşi lungi pe care le-am putea numi chiar rochii şi nu exista o preocupare atât de mare să se deosebească cine e băiat şi cine e fetiță, lăsând asta pe mai târziu. Las mai jos dovadă o fotografie din epoca victoriană.

Îmbrăcatul tuturor copiilor în rochiță făcea mai simplă problema schimbatului scutecelor improvizate, iar copiii erau considerați pur şi simplu copii, fără a fi diferențiați ca gen prin îmbrăcăminte la vârste mici. Desigur bucuria era mai mare când se năştea un băiat, dar hainele nu prea aveau legătură cu asta. Erau îmbrăcați cu toții în rochițe, dar e lesne de înțeles că în funcție de statutul familiei rochițele aveau mai multe volane ori erau sau nu brodate cu mai multe detalii.

          În legătură cu rolurile de gen, îmbrăcămintea a avut numeroase suișuri și coborâșuri. Dacă până înainte de Revoluția Franceză bărbații din ceea ce va deveni kilometrul 0 al modei se purtau la fel de împodobiți ca și femeile, odată cu revoluția a avut loc însă ceea ce se numește ,,marea renunțare” din partea bărbaților,  la orice formă de ornament, lăsând femeilor dreptul de a fi frumoase, bărbații și-au cultivat puterea, forța ca formă de manifestare a masculinității, îmbrăcămintea simplificându-se tot mai mult în rândul bărbaților. Sociologul Flűgel observă că în lumea animală lucrurile stau exact invers: exemplarele masculine sunt cele mai împodobite, de exemplu coada spectaculoasă a păunului, coroana cerbului, coama leului, creasta cocoşului sunt cele care îmi vin în minte acum. Cu judecata de acum ne e greu să înțelegem că pantofii cu toc au fost purtați întâia dată de bărbați, dar moda e surprinzătoare.

Dacă Revoluția Franceză a adus renunțarea la vestimentația pretențioasă la bărbați, primul Război mondial a scurtat fustele femeilor şi le-a permis să renunțe la părul lung dintr-un motiv de ordine practică: comoditatea. Femeile au ieşit din spațiul casnic şi au intrat în câmpul muncii. Muncitoarelor din fabrici le era mai uşor să poarte părul tuns bob pentru că era mai mic riscul să se prindă accidental în vreo maşinărie din fabrică.

Al Doilea Război Mondial a potențat şi mai mult egalitatea în drepturi şi în modă le-a adus dreptul de a purta pantaloni și de a purta părul scurt, de a renunța la ,,însemnele” feminității, acesta fiind primul pas spre femeia modernă, odată cu  intrarea ei în câmpul muncii în timpul războiului, atunci când viața trebuia să continue şi nevoile trebuiau acoperite.

Elementul sexual al vestimentației este un subiect pe care nu-l putem ignora. Prin îmbrăcare nu căutăm neapărat să ne acoperim, ci şi să arătăm bine, să fim plăcuți, să ne arătăm fizicul. Dorința de a atrage este în strânsă legatură cu valorile din interiorul grupului. În timpurile îndepărate, cel mai frecvent aceste valori încercau a fi dictate de către biserică, care și-a folosit influența în a predica împotriva împodobirii vestimentației feminine, ajutând mai ales la instituționalizarea  tendinței de a arunca culpa sexuală masculină asupra femeii, sub formula foarte des întâlnită, din păcate şi în zilele noastre: ,,femeia m-a tentat”.

Moda a evoluat până în prezent până în punctul unde granița dintre genuri nu mai este deloc pronunțată, și, de multe ori, mai ales în tendințele impuse de designeri în ultimii ani, aproape insesizabilă.

În actualitate, bărbații și-au recăpătat dreptul de a își cultiva frumusețea[2], iar femeile și-au câștigat dreptul de a-și cultiva puterea și independența, chiar dacă tendința generală apropie femeia mai mult de reflexul împodobirii. Între sălbatici la modul general, lucrurile se întâmplă în mod opus, ca și în cazul unor specii de animale, masculul este mai ornamental decât femela, în mod contrar a ceea ce se întâmplă în cazul nostru.  

Imagini ale artiștilor ca Prince, Boy George, Michael Jaackson sfidează valorile conservatoare și subminează diviziunile tradiționale dintre sexe, promovând o sexualitate polimorfică ori pur şi si simplu libertatea de expresie în modă.

---