Internetul este fereastra noastră spre lume, aici ne întâlnim cu toții, fără să trebuiască să mai ieşim pe uşă, şi vedem tot ce mișcă, tot ce se poartă, nu numai în materie de țoale şi podoabe, ci şi în materie de comportamente și stări sufletești. Moda se întinde peste tot, sper că nu ai îndoieli.

Pe vremea mea, era la modă să fii emo. Cum a venit probabil de pe la americani, nici n-am apucat bine să ne documentăm ce înseamnă, dar am ajuns la concluzia că ești emo dacă pui fotografii triste pe hi5, însoțite de citate şi mai triste. Cei care nu reuşeau să fie trişti în viața reală purtau, totuşi, şireturile în culori diferite, o coafură emo impresionantă şi-un machiaj pe măsură, şi mai ascultau în confortul casei vreo manea veselă, că n-o fi foc.

E greu să fii trist la șaișpe’ ani, dacă nu ți-e felul.

#goodvibesonly #blessed

Acum, când m-am mai copt, uite că e la modă fericirea. Fericirea a fost mereu la modă, -alergăm inconștient după ea de când învățăm să mergem-, dar nu ca asta de acum, o fericire tâmpă, ostentativă, dubioasă, permanentă. E de-ajuns să te uiți la haştagurile la modă: #blessed, #goodvibesonly, #goals ori mai știu eu ce, și vezi că toată lumea e mulțumită și fericită.

E normal, n-o să publicăm pe rețele fotografii în care plângem de ne șiroiesc mucii, e de la sine înțeles că păstrăm o decență în spațiul public, doar că moda fericirii și pozitivității se întinde și în format video, acolo unde o poartă și o promovează influențatorii ca normalitate, ca stil de viață. Un nivel sănătos de pozitivitate e cu adevărat o binecuvântare, dar excesul dăunează. Poate oamenii pesimiști ori posomorâți sunt greu de digerat, dar oamenii excesiv de pozitivi și expansivi sunt destul de obositori și enervanți și ei. Dacă nu mă crezi, încearcă să suporți unul dimineața.

Au început să ruleze haştagurile oamenilor binecuvântați şi fericiți, şi cuvântul vibe s-a insinuat tot mai adânc în limba română şi în mințile noastre, ca un fel de credință nouă, bazată pe intuiție, pe simț. Acceptăm sau respingem oamenii pe baza acestui presentiment. Ai grijă, să nu care cumva să transmiți un vibe negativ că-ți mor toate şansele la o viață socială de succes!

#lifecoach #motivatinalspeaker și alți guru moderni

În ultimii ani au început să apară şi antrenorii de viață, pardon, life coaches, vorbitorii motivaționali, pardon, motivational speakers pentru că, normal, cine ştie mai bine decât un guru de ăsta modern ce nevoi ai şi ce ai de făcut cu viața ta. Fiecare religie cu dogmele și mântuitorii ei, nu?

Se vorbeşte atât de mult despre echilibru, wellness, încât toată treaba asta a devenit de-a dreptul toxică. De fapt e mai degrabă enervant, dar și #toxic e un cuvânt la modă, așa că hai să-l folosim.

Trebuie să recunoşti că s-a produs o schimbare vizibilă în societate de-a lungul anilor,că vorbeam despre fotografii: mimica din fotografiile de pe rețelele sociale a suferit shimbări drastice: în ultimii ani nu se mai poartă nici măcar atitudinea de prințesă bosumflată cu expresia mirată şi buzele țuguiate, acum se poartă zâmbetul şi fericirea- o cheltuială mai mult, acum trebuie să mergem şi la dentist, nu numai pe la esteticianul responsabil de injectarea buzelor. Ha ha. Poate n-a fost așa amuzant cum credeam.

Cât despre pozitivitatea toxică, primul exemplu cu care m-am confruntat a fost în urmă cu câțiva ani, de-a lungul unei lecturi. Pollyanna, o poveste pentru copii, scrisă de Eleanor H. Porter în care personajul care dă numele cărții, o pre-adolescentă care vedea mereu, indiferent de cât de negru era dracul, doar partea plină a paharului. Dădea sfaturi în stânga şi-n dreapta în toată comunitatea despre cât de frumoasă e viața, iar filozofia ei era ceva de genul: se putea şi mai rău. N-o să facem psihologie ieftină şi să vorbim despre cum fata asta enervant de pozitivă îşi reprima adevăratele sentimente, pentru că eu nu sunt de specialitate, ştiu doar că acela a fost momentul în care mi-am dat seama cât de enervant poate să fie un personaj ca acesta care vede doar curcubee, norişori şi unicorni pe câmpuri de vată de zahăr, şi asta m-a făcut să caut informații despre cum a fost receptată cartea, dacă poate am eu vreo problemă sau frustrare şi nu pot suporta oamenii fericiţi. Se pare că nu aveam nicio problemă. Grație cărții, americanii au adoptat termenul de Pollyanism pentru a descrie o persoană enervant de fericită.

Să nu uităm că noi oamenii nu suntem făcuți să fim doar fericiți. E adevărat că pozitivitatea ajută, dar dacă ai o zi proastă, permite-ți să faci ce simți. E enervant când eşti înconjurat de probleme, iar toată lumea din jur îți spune să fii pozitiv. Nu e aşa simplu. Dacă Eminescu și alții ar fi fost pe modul #goodvibesonly, n-am mai fi avut literatură, deci fiecare stare cu meritul ei, așa cum spune Tolstoi- citez din memorie- toate familiile fericite sunt la fel, fiecare familie nefericită este nefericită în felul ei.

Mi se pare că devenim tot mai spirituali, doar că într-o formă nouă: ne luăm după energii, după vibes, în încercarea de a ne crea o bulă în care lăsăm să intre doar energia pozitivă, #goodvibesonly, și de multe ori respingem odată cu energiile negative și logica, iar dacă logică nu e, nimic nu e…

Industria cărților motivaționale

S-a creat o adevărată industrie de auto-ajutorare, care se bazează în mare pe ideea că putem să facem exact ce vrem doar cu puterea minții, că atragem în viața noastră tot ceea ce ne dorim dacă ne canalizăm toată energia și ne gândim, obsesiv- aș spune eu-, la ceea ce ne dorim. Toată mișcarea asta a fost generată de documentarul The Secret, apărut în 2006, unde ți se repetă de câteva sute de ori, în diferite forme, aceeași idee: atunci când îți dorești ceva, tot universul conspiră pentru îndeplinirea visului tău. Pun pariu c-ai văzut-o și tu de-a lungul și de-a latul internetului.

Ei bine, aceste cărți de auto-ajutorare sunt scrise cam de oricine, iar citatele motivaționale răsuflate pe care le conțin au împânzit rețelele sociale şi ne-au făcut capul pătrat.

De ce au cărțile motivaționale atâta succes?

Pe scurt, pentru că ne spun exact ceea ce vrem să auzim.

Iată două dintre cele mai comune „minciuni motivaționale”:

-Tupeul contează mai mult decât talentul: cu atitudinea (pozitivă) potrivită ajungi unde vrei

-Doar tu îți pui limite, doar tu poți scăpa de ele- poți să fii orice, chiar și putred de bogat, dacă cumva asta e ce-ți dorești. Oricum, dacă eşti sărac, e doar pentru că nu-ți doreşti îndeajuns să fii bogat

-banii de fapt n-aduc fericirea, deci trebuie să te bucuri de lucrurile mici

E posibil că acest tip de lectură te motivează într-o oarecare măsură, dar în același timp te și frustrează, ți se repetă obsesiv că dacă nu ai obținut ceea ce ți-ai dorit, nu e pentru că nu ai talent sau pentru că ți-ai dorit un lucru imposibil, ci pentru că nu ai destulă voință.

O altă învățătură nocivă desprinsă din acest tip de lecturi este că trebuie să elimini din viața ta oamenii cu energie negativă, adică orice membru al familiei ori prieten care te sfătuiește să-ți reconsideri opțiunile, ori îți spune pe șleau că alergi după cai verzi pe pereți.

Mulți dintre cititorii de cărți motivaționale se găsesc prinși într-un cerc vicios: citesc cărți motivaționale în speranța de a găsi o scurtătură, secretul succesului, motivația, și se opresc la citit, dar nu la prima carte. Acest tip de lectură îți dă iluzia, fie și pe termen scurt, că faci ceva constructiv, și că totul e posibil. Ajungi să îți consumi toată energia în goana după cea mai bună versiune a ta şi de multe ori sfârşeşti extenuat, lefter şi dezamăgit.

Vorbitorii motivaționali și antrenorii de viață, -îmi place să le zic numele în română, pentru că așa se vede cu adevărat cât de absurd sună-, explică aceleași concepte, doar că s-au îmbogățit pe cârca audienței vulnerabile pe care o caută. O prezență care denotă siguranță de sine și un ton patetic pe care recită aceleași aberații motivaționale fac din ei adevărați guru ai acestei noi religii absurde. Mulți dintre ei nu au nici un fel de pregătire formală, și ies în față cu poveștile lor de viață pe modelul: eram într-o situație cu adevărat nefericită- aveam un vis- am muncit mult- mi s-au pus piedici dar n-am renunțat-am ajuns un om de succes. Ceea ce e amuzant e că succesul pentru mulți dintre ei este doar poziția de guru, nu au excelat într-un alt domeniu.

Acești guru organizează seminare și iau bani pe intrări oamenilor fragili care caută răspunsuri, și țin cursuri despre cum să devii vorbitor motivațional celor mai pragmatici care vor și ei să facă bani din asta.

Și printre persoanele publice a devenit la modă statutul de victimă, au apărut numeroase fețe publice care vorbesc despre copilărie ori începuturile carierei în termeni triști, găsind drame vrednice de povestit în situații destul de comune la noi în țară. Nu putem să negăm că fiecare trăiește o experiență într-un fel anume, dar de multe ori tonul dramatic este exagerat pentru situația descrisă. Ei bine, continuarea poveștii este aceeași: eram jos, dar am muncit foarte mult, și m-am reinventat. acum sunt o persoană de succes. Dacă vrei te învăț cum am reușit.

Adevărul este că succesul este mai mare dacă maximizezi drama dinaintea lui.

Afaceri piramidale, secte comerciale, network marketing și alte alea.

Dar lucrurile nu se opresc aici: afacerile piramidale care vin să ducă iluzia și mai departe, ne oferă șansa de a ne îmbogăți și de a avea viața visată, folosindu-se tocmai de toată nebunia asta motivațională și lipsa logicii ei, se transformă în adevărate secte comerciale, iar toate învățăturile motivaționale le vin mănușă: elimină-i din viața ta pe cei care nu cred în visul tău, muncește până la epuizare și nu renunța, dacă dai greș e pentru că n-ai încercat destul.

Ce aduc nou aceste secte comerciale este ideea că trebuie neapărat să ai propria afacere, să muncești pentru visul tău, pentru că fiecare zi în care nu muncești pentru visul tău, muncești pentru visul altcuiva, doamne-ferește!

Indiferent că vând uleiuri esențiale, suplimente alimentare, cosmetice, ori orice altceva, aceste comunități care se formează în jurul companiilor au un comportament de sectă: dacă ai nimerit vreodată pe un asemenea grup de facebook, ai văzut că membrii lui trăiesc o utopie, la fel ca în cărțile colorate pe care le împart Martorii lui Iehova: sute sau mii de doamne care paradoxal nu au un cult pentru produsul minune pe care se presupune că-l vând, ci se laudă frenetic unele pe altele pentru urcarea unei trepte cu nume numai de ele știut în ierarhia a piramidei, iar fiecare membră nouă este buimăcită cu atenție, apelative drăgăstoase și multă pozitivitate, hrănindu-i-se iluzia că este acceptată și iubită în acest colț de rai piramidal.

Revenind la fericire, paradoxal, țările cu cei mai fericiți locuitori au și cele mai multe rețete de antidepresive eliberate, și cea mai mare rată de sinucideri. Deci hai să practicăm sănătos pozitivitatea şi să nu ne lăsăm enervați nici afectați de ea!😉

Şi ca să încheiem tot într-o notă pozitivă, aşa cum se cuvine: https://youtu.be/FdDqL96Pc5s

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.