O prietenă dragă, să-i spunem Mădălina, a citit Între două fronturi, i-a plăcut, s-a gândit că mi-ar plăcea şi mie şi mi-a făcut-o cadou. Şi uite-aşa am pus eu mâna pe cartea de debut a Oanei David.

Spun din capul locului că mi-a plăcut mult, că nu ştiu cum altfel să încep. E o carte despre dragoste şi război, dar aşa cum bine o descrie Florin Iaru: „o poveste pe care nu a mai spus-o nimeni” în cel mai bun sens. Indiferent ce poveste-ți imaginezi, crede-mă, pe asta nu ți-o imaginezi!

Am plimbat cartea asta din pat pe canapea, în bucătărie, în maşină, am citit în pauza de masă în parcare sub copacul meu preferat, am mai citit pe furate „doar un capitol” până seara (prea) târziu… am purtat-o cu mine la propriu şi încă nu pot să mă despart de ea nici la figurat. M-a impresionat.

Luli- protagonista cărții, o tipă tânără, mişto, la modă, educată, rafinată, cu o inteligență ascuțită şi o limbă şi mai şi, soția consilierului de stat, un bărbat bine şi el, se îndrăgosteşte de un soldat aliat.

Bucureştiul interbelic cu cafenelele, sălile de bal, petrecerile vip, toaletele doamnelor, primii fiori îndepărtați de război, şi ce a însemnat el pe front, pe stradă, acasă şi-n sufletele oamenilor.

Câte şi mai câte vede şi simte Lulli, sunt atât de bine scrise, atât de senzorial, încât pur şi simplu parcă te uiți la un film bun. Vezi elita nemțească în saloanele elegante, cu jachetele lor periate de toate scamele, auzi şi tu cum le scârțâie pe parchet cizmele lustruite cu precizie nemțească, le vezi expresiile reci şi amabile, şi pe Lulli printre ei, cu un pahar în mână, frumoasă şi senină, măsurând discret din priviri pe toată lumea, cu simțurile mereu activate într-o vreme în care se trăia mai repede, mai intens şi nimeni n-avea luxul de a se simți liniştit.

De ce e cartea asta atât de minunată: Povestea este perfect pusă cap la cap, şi asta contează mult. Firul ține cititorul treaz şi interesat. Chiar dacă ai oprit lectura ştii mereu unde ai lăsat-o pe Lulli, aştepți cu o nerăbdare vie următoarea pagină, faci scenarii, încerci să anticipezi.

Poate nu-i potrivit să spun asta în anul de grație 2022, dar Între două fronturi nu e o carte „de fete”. Protagonista nu bate câmpii, nu pseudo-filozofează, şi nu se întâmplă să aibă capricii pe care nu le înțelegi doar de dragul intrigii. Oamenii nu se pierdeau în detalii, şi nici n-aveau probleme mici.

Felul în care este explicat al Doilea Război Mondial la nivel personal este unul cât se poate de natural: se vede că munca de documentare a fost una serioasă, dar autoarea nu se dă mare cu cunoştințele ei, nu ne îngroapă în detalii, le presară frumos şi le pune exact unde trebuie, în doze potrivite, iar noi le culegem cuminți.

Şi poate lucrul care-mi place mie cel mai mult – scriitura- este de excepție: atât de expresivă, o limbă română atât de bine folosită, iar scrisul acesta minunat şi fluid nu-ți mai iese din cap. Nu mi se pare corect să dau în vileag (gratis) nici măcar o metaforă din multele care m-au dat pe spate.

Oana David te face să vrei să-ți faci părul bucle, să te dai cu puțin roşu pe buze, să-ți pui capa de blană pe umeri şi tabachera în poşetă şi să te duci la o serată. Te face să vrei să salvezi lumea, să îmbrățişezi oamenii şi să nu-i mai laşi să simtă durerea. Şi poate că acesta e cel mai puternic efect al acestei cărți, nostalgia asta puternică după vremuri pe care nici măcar nu le-ai trăit, dar ştii că atunci oamenii trăiau cu adevărat.

De când am citit cartea de debut a Oanei David țin întregi castinguri imaginare şi-mi aleg actorii, şi-i pun în roluri, şi mă răzgândesc şi-i schimb, şi mi-aş dori tare mult să se încumete cineva să facă un film după cartea asta minunată.

Simt că am făcut o nedreptate cu recenzia asta dezlânată, dar n-am cum să nu discut la cald ceva ce-mi place atât de mult, şi se pare că oricât aş aştepta, impresia mea generală despre Între două fronturi e o explozie de gânduri, imagini, expresii culori şi lumini pe care nu pot s-o îmblânzesc şi s-o pun pe foaie. Azi atât s-a putut.

Oricum ar suna asta: pune mâna pe Oana David, merită! 🤷🏻‍♀️